Tabăra de fotografie din Thassos

PrinLume.ro participă în perioada 18-26 mai 2013 la Tabăra de Fotografie din Thassos, o revenire pe insulă după aproape trei ani. O să profit de ocazie să ofer mai multe informații despre Grecia, despre Thassos, hoteluri, restaurante, locuri ascunse precum Giola și multe alte minuni ale locului care merită vizitate și explorate în vacanță.

thassos - panagia

Tabără de fotografie

Foto Union organizează ediția a patra a Taberei de Fotografie pentru bloggeri. După trei ediții de munte – Brașov, Apuseni și Austria – a venit momentul să coborâm la mare. Mai exact, pe o insulă din Grecia – Thassos – despre care vorbește și Aristotel în Poetica.

Arche este numele aventurii noastre de fotografie în Thassos. În greaca veche, arche (ἀρχή) însemna principiul, originea, sursa tuturor lucrurilor care există. De unde și interesul filosofilor presocratici pentru căutarea arche-ului, în încercarea de a explica sensul acestei lumi.

2500 de ani mai tîrziu, un grup de 16 bloggeri va pleca în căutarea arche-ului. Fiecare dintre ei va avea la îndemînă o unealtă modernă, inteligentă, pe care îndeobște o cunoaștem azi sub numele de smartphone. Știm, pare puțin straniu să te aventurezi într-o expediție foto în care singurul tău echipament să fie un smartphone. Mai exact, un Samsung Galaxy S4. Dar la fel de straniu ar fi putut să le pară și grecilor antici aflînd de la Thales că principul vieții este apa. Sau de la Heraclit că sursa tuturor lucrurilor este focul. Într-o lume în care putea părea blasfemie să negi rostul zeilor.

Așadar, 16 bloggeri. Opt zile în Thassos. 18-26 mai 2013. Fotografie instagram.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *