City-break la Ruse: ce poți face în week-end la 1 oră de București

Am mers la Ruse în Bulgaria sâmbăta trecută, la Blue Week Festival – vă explic mai jos ce este cu el. Invitat de Răzvan Pascu prin Asociația Travel Focus, am petrecut câteva ore interesante la doar 1 oră de mers de București. Chiar merită o ieșire de scurtă durată, nu oprisem niciodată în Ruse, doar treceam pe-acolo pe drum spre Grecia.

0055
În Bulgaria am fost de mai multe ori în ultimii ani, atât la mare, la Balcik sau Nisipurile de Aur , dar și la mănăstirea Rila. Nu am ajuns în zona de munte, dar este în planurile de călătorie. Personal îmi place Bulgaria, au probleme similare cu noi: drumuri proaste, mici ciupeli pe la restaurant sau schimb valutar, dar în rest nu am avut vreo problemă serioasă. Perioada când se furau mașini sau existau probleme pe drum a trecut de mult. Am traversat Bulgaria la 1-4 dimineața fără absolut nicio problemă. Doar dacă depășești viteza sau n-ai rovinieta o poți încurca.

La Ruse, am descoperit multe chestii despre care habar n-aveam, evident. Au ruinele unui castru roman, care era plasat chiar pe malul Dunării pentru a-i proteja de atacurile, evident, ale dacilor. Dacii treceau Dunărea pe gheață, vă dați seama ce ierni erau atunci când îngheța atât de complet că puteau trece călare. Castrul botezat Sexaginta Prista a fost distrus de invaziile barbare, a reapărut în Evul Mediu, probabil era o locație bună, dar a fost distrus iar, din ce am citit în vremea lui Mihai Viteazul. Apoi s-a construit noul oraș Ruse. Oricum , ruinele au fost descoperite de un arheolog bulgar în anii 70-80.

Am văzut un spectacol cu romani și festivitățile lor, n-am înțeles mare lucru fiind în limba bulgară, dar ca spectacol a fost fain, iar uniformele și accesoriile lor au fost bine realizate.

Apoi am descoperit cu surprindere un muzeu similar Acvariului Tulcea, sub nivelul celui de la Antipa, unde bulgarii au reunit pe mai multe etaje divese animale și păsări din ecosistemul dunărean, au un mic acvariu la subsol și informații despre natură și descoperirile din regiune, inclusiv o secțiune specială pentru mamutul care ar fi trăit în zonă. Plus un mamut în mărime naturală.

 

Blue Week Festival

Am venit la Ruse special pentru festivalul Dunării, un eveniment finanțat de guvernul federal al Germaniei, promovat de Danube Competence Center, clusterul din Serbia. Evenimentul reunește producători de vin din Serbia, Bulgaria și România, sunt evenimente timp de 7 zile cu ocazia Zilei Internaționale a Dunării. Expoziții și degustări de vinuri, curse de biciclete și alte activități în aer liber. Anul acesta, Asociația Travel Focus este partener în organizarea evenimentului din zona Ruse. Din câte știu au fost și evenimente la Giurgiu, Comana și în Dobrogea. Un alt eveniment, Bike Fest, a avut  loc în România (la Drobeta Turnu Severin) și în Serbia la Kladovo pe data de 28-29 iunie și este dedicat pasionaților de ciclism care vor să descopere trasee noi.

Expoziția face parte din cadrul Festivalului Blue Week și este organizată a doua oară în zona Ruse, Bulgaria. Punctul central al evenimentului a fost degustarea de vinuri, unde participanții vor avea ocazia să deguste vinuri din 12 regiuni producătoare.

Centrul orașului Ruse mi s-a părut interesant, chiar dacă nu este un oraș tocmai turistic, au avut grijă cu centrul și este bine amenajat, sunt terase și magazine interesante, arată bine, nu e plictisitor deloc.

Mâncarea la Ruse

Am auzit că unii dintre români merg des la Ruse doar pentru mâncare, sau mai bine zis pentru prețurile la mâncare. Ar fi probabil ok dacă n-ar fi taxa de pod și consumul de benzină suplimentar. Dar trebuie notat că mâncarea este foarte bună, dacă știi ce să alegi.
Noi am mâncat la Ruse la un restaurant rustic, cu specific bulgăresc, cu prețuri foarte mici. Porțiile de mâncare erau 10 leva, cam 5 euro sau 20 de lei. Iar o porție de mai multe persoane costa 15-20 de leva. Aveau foarte multe feluri în meniu, abia am reușit să alegem, iar berea bulgărească a fost foarte ok.

Tocmai când credeam că nu mai avem ce face în Ruse, cineva a avut ideea de a merge pe malul Dunării – da, au o faleză pe malul fluviului și acolo poți să te plimbi mult și bine. Și acolo aveau terase, totul bine pus la punct. Pe scurt, nu te plictisești deloc la Ruse. Și nu am fost la shopping de data asta 🙂

Pe malul Dunarii

Pe malul Dunarii

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *