Poți ajuta singurul orfelinat pentru pui de urs din Europa

În România, în munții Hășmaș, pe o suprafață de circa 3000 de hectare, există singurul orfelinat de urși din Europa, un habitat in care urșii orfani au toate premisele sa învețe cum e viața speciei lor astfel încât ei să poată fi eliberați, ulterior, în sălbăticie.

Ca urmare a lipsei fondurilor necesare pentru ca Centrul de Reabilitare a Urșilor Orfani să își continue activitatea, preferat de animale întrucât nu există exploatări forestiere, ori activitate umană, WWF, organizație ce susține conservarea naturii, a lansat campania de strângere de fonduri „Nepregătiții”.

Campania propusă de Thinkdigital România își propune să comunice românilor de pretutindeni că pot adopta un urs, urmând ca acesta să-și continue viața în sălbăticie, după ce primește un minim de ajutor la Centru (vaccinuri, hrană, minimă întreținere). Până acum au declarat public că au adoptat un ursuleț Irina Margareta Nistor, Orkid, The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers și Lucia. Și alte persoane publice, vedete sau pur și simplu oameni implicați social pot sprijini orfelinatul pentru urși prin donații sau, cel puțin, cu un share dat acestei stiri. 

Clipurile video cu vedetele care susțin demersul WWF, precum și formularul prin intermediul căruia vă puteți alătura campaniei de adopție, sunt disponibile pe site-ul campaniei: wwf.ro/nepregatitii.

Etichete: , ,


Leave a Comment