Mai mult de jumatate dintre romani nu pleaca in vacanta

Circa 60% dintre romanii in varsta de peste 15 ani nu intentioneaza sa plece in concediu in 2009, pondere similara cu cea de anul trecut, se arata intr-un studiu al companiei de cercetare GfK Romania. In jur de 60% dintre romanii cu varste peste 15 ani nu intentioneaza sa isi ia concediu in 2009, pastrandu-si obiceiurile de anul trecut. Acestia sunt mai degraba persoane cu varste peste 55 de ani, din Moldova si Oltenia, din mediul rural, cu studii primare si venituri pe familie mai mici de 1.000 lei, se arata in studiu.

Cei care pleaca in concediu beneficiaza in medie de doua saptamani si jumatate libere pe an, iar lunile iulie si august reprezinta cel mai des aleasa perioada pentru petrecerea vacantei.

Statiunile aflate la malul marii, atat din tara, cat si din strainatate sunt considerate cele mai atractive, fiind alese de 39% dintre cei care iau vacanta si anul acesta.

Muntele reprezinta de asemenea un punct de atractie pentru 22% dintre persoanele care au concediu, in special pentru cei din Dobrogea si Bucuresti.

“Circa 13% dintre romani nu s-au decis inca unde vor petrece vacanta, iar 20% stiu sigur ca vor sta acasa deoarece situatia financiara nu le permite o alta optiune”, se mai arata in studiul citat.

in topul destinatiile de vacanta, litoralul romanesc ocupa primul loc.

Desi cei mai multi aleg Romania pentru petrecerea concediului, cand vine vorba de a calatori in strainatate Turcia, Italia, Grecia si Spania, sunt, atat in 2008 cat si in 2009, cele mai vizitate destinatii.

Masina, personala sau a prietenilor, reprezinta principalul mijloc de transport ales pentru a ajunge la destinatiile stabilite, peste jumatate dintre romanii care pleaca in vacante optand pentru aceasta modalitate.

Trenul si autocarul sunt luate in considerare intr-o mai mica masura ca optiuni de deplasare, fiind folosite de 20% dintre cei care intentioneaza sa plece in concediu, in timp ce avionul este ales de 9%.

Proportia celor nehotarati inca asupra variantei de transport ajunge la 17%.

Informatiile provin din GfK Omnibus, studiu realizat lunar de compania de cercetare GfK Romania.

This entry was posted in Călătorii and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>