Casino Palace: eveniment Galatasaray, in cinstea lui Hagi

Casino Palace, cel mai elegant cazinou din Bucureşti, a găzduit aseară petrecerea aniversară a Clubului Galatasaray. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia fanilor din România ai echipei Galatasaray, ziua de 19 mai reprezentând Ziua Tineretului şi Sportului în Turcia. Invitatul special al evenimentului a fost Gheorghe Hagi, care a primit o distincţie din partea fanilor Galatasaray, aceştia exprimându-şi admiraţia faţă de marele fotbalist. Spiritul de sărbătoare a fost întreţinut de Anna Lesko, Mihai Băjenaru şi Maria Bota precum şi de artişti invitaţi speciali din Turcia. Au fost fluturate steagurile Galatasaray pe ritmul imnului echipei de fotbal, iar pe ecrane au fost proiectate momente memorabile din meciurile echipei Galatasaray.

Gazda evenimentului, Umit Or, Directorul Casino Palace, a declarat: “Ne bucurăm să organizăm la Casino Palace aniversarea clubului Galatasaray, spre fericirea numeroşilor suporteri din România. Mai mult decat atât, ne dorim ca acest eveniment să fie un gest prin care rasplătim fidelitatea clienţilor de naţionalitate turcă de la Casino Palace”. Printre evenimentele adresate comunităţii turce din România găzduite de Casino Palace s-a numărat şi Petrecerea Eurovision, care a avut loc pe data de 11 aprilie, unde a fost invitată Hadise, reprezentanta Turciei în ediţia din acest an a concursului de muzică.

“Este deja o tradiţie pentru noi organizarea unor evenimente memorabile la Casino Palace. Ca de fiecare dată, suntem onoraţi de participarea unor personalităţi de mare valoare şi ne mândrim cu faptul că în această seară refrenul “I love you Hagi” a răsunat la Casino Palace” – a declarat Andrei Frimescu, Directorul de Marketing al Casino Palace.

Aykut Akbulut, reprezentantul Asociaţiei fanilor echipei Galatasaray, s-a adresat invitaţilor punctând câteva dintre realizările asociaţiei, una dintre cele mai importante fiind amenajarea unui sediu modern pentru întâlnirile fanilor şi pentru vizionarea meciurilor. Pe viitor, Azkut Akbulut are în vedere organizarea a cât mai multe deplasări pentru fani la meciurile echipei Galatasaray şi a unor acţiuni de ajutor pe perioada ramadanului în sprijinul comunităţii turce din Dobrogea. În final, reprezentantul asociaţiei a ţinut să mulţumească celor care au contribuit la organizarea evenimentului şi în mod special gazdelor de la Casino Palace şi Restaurantul Casa Vernescu,
exprimându-şi totodată intenţia de a face din această aniversare un eveniment anual.

Situat la Casa Vernescu, unul dintre cele mai spectaculoase palate de pe Calea Victoriei şi inaugurat în 1995, Casino Palace este considerat cel mai important cazinou din România. Construită în 1821 şi refacută în 1876 de către arhitectul Ion Mincu, Casa Vernescu este în prezent monument istoric şi de arhitectură. Casino Palace s-a impus rapid ca leader pe piaţa cazinourilor din România, devenind renumit atât pentru ambianţa sa unică cât şi pentru rafinamentul serviciilor.
Casino Palace Bucureşti face parte din Queenco Leisure International (QLI), companie care deţine numeroase centre de divertisment în Europa, printre care Club Hotel Casino Lutraki din Grecia, Casino Belgrad şi Sasazu din Praga.

This entry was posted in Evenimente and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>