Biserica de gheață de la Bâlea Lac

Vineri, 27 ianuarie, Biserica de gheață de la Bâlea Lac a fost sfințită la -11 grade Celsius. Sub un soare strălucitor, ineditul lăcaș de cult a primit binecuvântare din partea unui sobor de 12 preoți ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Bisericii Greco – Catolice, Romano – Catolice și ai Bisericii Evanghelice. Biserica este construită în fiecare iarnă la Bâlea Lac, de zece ani, pentru toţi credincioşii care îşi doresc să aibă un loc de rugăciune în vârful muntelui. Înainte de începerea construcţiei, câţiva preoţi au sfinţit apa Lacului Bâlea.

BISERICADEGHEATA_CRUCE

Cei mai temerari îndrăgostiţi aleg Biserica pentru a avea o nuntă de neuitat, iar părinţii îndrăgostiţi de munte aleg acest loc unic în ţară pentru a-şi boteza copiii.
Biserica de gheaţă a devenit un obiectiv turistic atractiv, fiind vizitată în fiecare an de mii de turiști din țară și din străinătate. Weekend-ul ce tocmai s-a încheiat a constituit un vârf pentru sezonul 2016/17. Peste 1300 de turiști din țară și din străinătate au vizitat Complexul de gheață ce cuprinde hotelul, biserica si trei igloo-uri.
Vizita la Bâlea Lac a fost o bună ocazie pentru realizarea unor instantanee spectaculoase.

Etichete: , ,


Leave a Comment